Cum ați aflat despre proiectul ’’40 de provocări’’?
Un membru al echipei de la Universitatea din Córdoba m-a contactat deoarece căuta profilul antreprenorului și persoane care doreau să-și consolideze formarea. În ceea ce mă privește, sunt un antreprenor autonom cu mulți ani de experiență, dar fără studii superioare sau pregătire în acest domeniu, iar cu ceva timp în urmă am trecut de la muncitor la antreprenor.
Care competențe sociale și personale au fost mai atractive pentru dvs.?
Asigurarea de servicii clienților și gestionarea conflictelor. Prima, datorită faptului că este dificil să-ți fidelizezi clienții, piața muncii comportă o competiție acerbă și e ușor să pierzi din clienți. În special în ziua de azi, cu opiniile de pe rețelele de socializare, trebuie să ai mare grijă la reputație. Managementul conflictelor este, de asemenea, destul de important pentru mine, deoarece am probleme permanente cu angajații și clienții, în ziua de azi toată lumea protestează pentru orice...
Câte provocări ați putut parcurge?
Am avansat în cele două provocări sociale menționate, dar este greu să ai timp să fii metodic și să îți aloci timp pentru aceste activități.
Ce rezultate concrete ați obținut ca urmare a aplicării acestor provocări?
De exemplu, eram conștient că trebuie să răspund mereu la telefon. Și să cresc gradul de conștientizare al oamenilor care lucrează cu mine.
Credeți că munca dvs. ca antreprenor se va îmbunătăți?
Da, se poate îmbunătăți prin unele lecturi și video-uri care sunt foarte utile și mă fac să gândesc. Sunt mai dornic să învăț pe piața muncii decât din cărți și este bine că materialele sunt accesibile de pe telefon.
Ați recomanda altora proiectul “40 de provocări”?
Da, bineînțeles. Deși aplicația are niște bug-uri și am văzut că unele cuvinte apar netraduse, când aplicația va fi finalizată, vreau ca și angajații mei să o folosească și să-și îmbunătățească mai multe abilități propuse în proiect.
În vacanță (dacă îmi pot lua anul acesta ...) voi încerca să mă uit peste toate abilitățile și să parcurg cât mai multe activități propuse în proiect.